s-1

10 istorii de dragoste o să trezească romantismul și în cei mai mari sceptici

Oricine își dorește să-și găsească jumătatea. Anume acel om cu care să trăiască până la sfârșitul vieții. Statisticile spun că înainte de a-și întâlni dragostea adevărată, în medie, omul se îndrăgostește de 7 ori. Dar în același timp șansele de a trăi o viață fericită cu primul/a iubit/iubită sunt destul de mari – 40%. Altfel spus, 2 dintre 5 bărbați se căsătoresc cu prima lor dragoste. Însă acestea sunt doar niște cifre, ele nu au nimic în comun cu adevăratele sentimente. Iată câteva istorii scurte de dragoste, care te vor emoționa.

Mi-am pus parolă la laptop pentru că nu-mi doresc să apară pe ele jocuri sau viruși. I-am spus soțului că-l poate folosi, doar dacă va ghici parola din 3 încercări. A ghicit-o din prima, scriind „teiubesc”.


Cu 3 zile înainte să împlinească 47 de ani de căsnicie cu bunica, bunelul a fost internat în spital , după un micro-accident vascular. Asta însă nu l-a împiedicat să-și surprindă frumos jumătatea: i-a scris o poezie și i-a cumpărat flori ( deși medicii i-au interzis să părăsească spitalul). Vă imaginați cât de emoționată a fost bunica, când a venit să-l viziteze?


Într-o zi venisem acasă enervată foc. Văzând în ce stare sunt, soțul a umplut repede cada cu apă, m-a pus în ea, mi-a dat câteva rățuște pentru baie și mi-a zis să-i povestesc ce s-a întâmplat. Relatarea mea despre problemele banale a fost susținută și de un teatru de rățuște, regizat de mine, în timp ce soțul îmi dădea în pauze câte o bucată de ciocolată.


Locuiesc cu mama. Am un iubit cu care intenționăm să ne căsătorim. Recent mama s-a îmbolnăvit destul de grav, și-a pierdut locul de muncă, iar problemele cu banii au devenit tot mai mari, pentru că medicamentele sunt foarte scumpe. I-am spus iubitului meu despre asta, iar reacția sa a fost simplă – tăcere+plecare. Am crezut că nu se va mai întoarce și că m-a părăsit pentru că nu are nevoie de probleme străine pe cap. Peste o săptămână a revenit și mi-a dat un plic plin cu bani, spunându-mi: „cumpără tot ce trebuie și nu-ți mai fă atâtea griji”. El și-a vândut mașina ca să ne ajute.


Sunt căsătorită de 8 ani. Soțul practic nu mi-a spus niciodată că mă iubește. Dar pregătește cina, face temele cu fiul nostru, iar aseară m-a surprins și mai mult: mi-a pus pe calorifer hainele pentru casă, pentru ca atunci când mă voi întoarce de la serviciu înghețată de frig să mă îmbrac în ceva călduț…La naiba cu declarațiile de dragoste, iubirea înseamnă fapte.


Mama mea are probleme cu inima. Cand tata pleacă în deplasări pe mai mult timp, eu merg și stau cu ea. Aseară îl așteptam împreună pe tata, el întârzia. Mama își făcea griji foarte mult: era palidă, slabă, dar frumoasă. La prima vedere părea calmă, dar mâinile îi tremurau. Dintr-odată s-a auzit cheia în ușă. Mama a alergat spre el, l-a cuprins, i-a mormăit ceva cu nasul în piept. El a cuprins-o cald, iar eu nu puteam să-mi ascund zâmbetul. Iubirea lui e cel mai bun medicament pentru ea.


Am venit acasă la manichiurista mea pentru o nouă manichiură. În timpul procedurii a venit și soțul ei acasă. Au schimbat câteva vorbe despre cum a trecut ziua, dar se vedea că bărbatul era supărat. Ea m-a rugat s-o aștept câteva minute, pentru că ea cu soțul au de respectat un ritual. Eu cu mintea mea perversă m-am gândit că o să se iubească ca nebunii în cealaltă cameră. Însă ea s-a apropiat, la cuprins strâns și și-a băgat capul în pieptul lui. El a sărutat-o pe frunte și i-a zis: „Îți mulțumesc, fericirea mea”. Dacă cineva o să-mi spună că nu există iubire adevărată o să arunc în el cu o piatră.

PovesteaMea

Your Header Sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.

Website-ul foloseste cookies. Continuarea navigarii pe website reprezinta acordul tau privind prevederile aplicabile disponibile aici.x