Relații

A fugit urgent în dormitor după ce și-a auzit soția gemând de plăcere, în extaz. La scurt timp femeia a fost reținută de poliție și băgată în pușcărie, ce a făcut a ajuns în ziare

Flavia Higgs are 42 de ani și soțul său, Garrett, în vârstă de 43 de ani, dormeau în dormitoare separate în casa lor din Portul St. Lucie, și nu mai ,,întreținuseră relații intime” de peste un an, conform documentelor poliției. Pe data de 7 septembrie, soțul a venit acasă pe la ora 12:30 noaptea și mare i-au fost mirarea și ...

Read More »

„Eram iubita lui Darius, purtam numai haine scumpe, locuiam în căsoaia lui din Mogoșoia, iar toată lumea mă invidia. Mi-a spus că ne căsătorim, iar el s-a ocupat de tot, inclusiv de rochia mea. După nuntă, aveam să descopăr adevărul, care mi-a făcut viața un calvar.” Șocant ce plan a pus la cale Cristina:

Da, știu, povestea vieții mele seamănă mai degrabă cu scenariul unui thriller și poate părea neverosimilă, însă totul s-a petrecut exact așa cum v-am povestit. Bărbații care au făcut parte din viața mea aproape m-au distrus. Vasi, Darius, Vali, Radu, patru bărbați diferiți, dar care mi-au marcat viața atât în bine, cât și în rău. De la fiecare dintre ei ...

Read More »

Sunt infidelă, recunosc… Am un amant virtual. Am un amant la care nu renunț pentru că el îmi întreține fanteziile și chiar am nevoie de ele.

,,Sunt infidelă, recunosc… Am un amant virtual. Am un amant la care nu renunț pentru că el îmi întreține fanteziile. Și chiar am nevoie de ele. Între a fi frustrată și a nu mă interesa ce cred alții despre ce fac eu cu viața mea privată, aleg…” Cum funcționează relația Această poveste de viață a fost trimisă de către un ...

Read More »

„Eram gravidă cu al doilea copil și în timp ce hoinăream prin magazine după hăinuțe, am simțit o mână atingându-mă pe umăr. Am tresărit, iar când mi-am întors privirea, am crezut că nu văd bine. De atunci, am zis că viața mea a devenit un coșmar. Victor, soțul meu a aflat totul..” De necrezut ce i-a făcut bărbatul cu care era căsătorita

M-am întrebat de multe ori dacă soarta nu ne pune intenționat la încercare, să vadă dacă merităm cu adevărat să fim fericiți. M-am grăbit cu măritișul, e foarte adevărat. Mă despărțisem de fostul iubit, Adrian, ne-am certat prostește, iar el s-a însurat cu prima venită, așa că m-am gândit că cel mai bun lucru ar fi să fac și eu ...

Read More »

Adrian Sână a filmat-o pe Anca Serea în timpul unei partide de amor! A venit la TV și a făcut totul public!

Anca Serea şi Adi Sînă sunt unul dintre cele mai frumoase cupluri din peisajul monden autohton. Cei doi îndrăgostiţi au împreună grijă de copilaşii lor, însă nu exclud posibilitatea să devină din nou părinţi Vedeta a fost filmată în dormitor de soţul ei. Chiar Adi Sînă a dezvăluit detaliul intim într-o emisiune TV, iar Anca Serea a rămas surprinsă de ...

Read More »

Maria Constantin, alături de NOUL partener! Cum a fost filmată…

Marcel Toader obişnuia, în perioada în care era căsătorit cu Maria Constantin şi era impresarul ei, să meargă peste tot cu partenera lui: la filmări, la concerte, la repetiţii, oriunde. Ei bine, acum rolul acestuia a fost luat de Cosmin Man, care o însoţeşte la tot pasul pe Maria Constantin, scrie cancan.ro. Maria Constantin a semnat un contract cu un post TV ...

Read More »

Angela are 24 de ani și urma să se căsătorească pe 8 octombrie. Totul era organizat ca la carte și au investit foarte mulți bani. Până acum când și-a dat seama despre bărbat. A anulat nunta, dar e de necrezut ce plan a pus la cale

Angela Tan, o tânără de 24 din Sydney, Australia, urma să se căsătorească pe 8 octombrie, cu cel care îi este iubit de opt ani. Însă, cu doar puțin timp înainte de nuntă, cei doi au decis să să nu se mai căsătorească, întrucât și-au dat seama că își doresc lucruri diferite în viață, informează Daily Mail. Angela se pregătea ...

Read More »