Loading...

Oana Zavoranu si-a facut o poza dezbracata, dar nu si-a dat seama ca i-a scapat un detaliu rusinos! Se vede clar! Toata lumea i-a atras atentia, dar a fost prea tarziu!

Publicitate

Oana Zăvoranu nu îşi neglijează frumusetea şi vizitează constant clinicile medicale din Capitală, unde efectuează diverse tratamente de înfrumuseţare şi nu numai.

Publicitate

Vedeta, prezenta la un centru de infrumusetare din Bucureşti, s-a fotografiat la finalul sedintei. Nu a fost deloc atentă, iar unul dintre nuri a fost admirat de toţi prietenii virtuali ai brunetei.

Unul dintre fani chiar i-a atras Oanei Zăvoranu atenţia asupra acestui aspect. “Ţi se vede sf…..”, a fost reacţia unui prieten virtual.

Publicitate

“Acum mi-am dat seama!”, a scris, imediat, vedeta, foarte amuzată de situaţie.

De asemenea, Oana Zăvoranu vrea să arate cât e de sexy și se pozează doar în lenjerie

Oana Zăvoranu este cunoscută pentru aparițiile sale șocante, dar și pentru faptul că aceasta alege de fiecare dată să spună lucrurilor pe nume. Recent, vedeta s-a fotografiat pe Instagram doar în sutien.

Oana Zăvoranu a publicat mai multe fotografii în care își expune sânii, aceasta purtând doar un sutien, iar la descriere, aceasta a scris că se consideră “hot” și “Sexy”.

Recent, Oana Zăvoranu a organizat o donație de haine în valoare de 200 mii de euro, fapt care i-a bucurat pe mulți dintre cei care au fost prezenți.

Multe dintre lucrurile pe care le-au primit aceștia de la Oana, în cadrul evenimentului, au fost vândute după, pe Olx, iar Oana nu s-a supărat.

Aceasta a declarat că înțelege că sunt oameni care nu au bani sau au avut nevoie urgentă de bani atunci.

Ce a uimit-o cel mai mult pe Oana a fost faptul că tot pe Olx i-au fost vândute și autografele, lucru care nu a putut decât să o bucure, a declarat ea.

Însă această donație pe care ea a organizat-o i-a adus și câteva supărări. Mihai Bendeac s-a filmat pe contul său de Facebook și a judecat-o pentru ceea ce a făcut ea și s-a amuzat

pe seama Oanei, care nu s-a putut abține. Aceasta l-a criticat la rândul ei și l-a numit drogangiu și măscărici.

Oana și-o face cu mâna ei, iar ea își asumă acest lucru. Zăvo a criticat multe vedete, printre care Oana Roman, Andreea Marin, Daniela Crudu, Adelina Pestrițu și Loredana

Chivu, aceasta le denumește mocangiste fomiste, din cauza faptului că sunt sponsorizate de anumite trusturi tv sau companii pentru a face reclama unor produse.

Cele mai criticate au fost Oana Roman, pe care a poreclit-o “Onuca Pateuț” și Andreea Mrin, despre care a zis că este o “zână”.

Publicitate

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Publicitate

Publicitate

Vă așteptăm cu un comentariu

x

Check Also

O ieseanca a angajat o bona pentru copiii ei, iar dupa cateva luni bona a ramas gravida. A innebunit cand a aflat cu cine! Si-a pus mainile in cap cand a aflat ce se intamplase in casa ei cat era la serviciu:

Caz halucinant la Iasi dupa ce o mama a fost acuzata de trafic de persoane ...