Loading...

Răzvan: ,,M-am îndrăgostit tare de frizerița mea și am reușit să o cuceresc cu o mare minciună. Am făcut dragoste cu ea, și la scurt timp mi-a dat o veste șocantă. Nu, nu era gravidă, mai rău de atât..”

Publicitate

Trebuie să încep prin a vă spune că, de dragul unei aventuri romantice, am mințit cu nerușinare, dar ce nu face un bărbat pentru a obține favorurile unei femei frumoase? Până la urmă, nu mă simt chiar atât de vinovat, eu m-am dat doar poet, în timp ce alții se dau milionari! Ce-i drept, și iubita mea s-a dat nemăritată…

Publicitate

Prietenul meu din copilărie, poetul Vasile Stan, își cam pierde mințile când o ia pe ulei. Mă nimerisem în locuința lui – pe la începutul verii trecute – și Vasile, de origine lipoveană, beat fiind, își închipuia că va fi invitat la inaugurarea noului centru cultural rus de la București, astfel că își pregătise o introducere poetică pentru ipoteticul eveniment și pentru cazul că ar fi fost lăsat să vorbească. Stan e soiul acela de creatură nesuferită

căreia i se dă cuvântul numai ca să plece cu el. Mi-a citit două strofe din retorica pe care și-o născocise ca discurs poetic la inaugurare: „Priveam înalta boltă din galaxii dedusă,/Când mi-a căzut pe casă spectacolul ceresc./Era nu meteorul, ci bombardeaua rusă/și am rămas în beznă, uimit că mai trăiesc./M-am dus la ambasada care slujea Kremlinul./Nici daune plătindu-mi, au zis acolo: duti-n…/și-n loc să-mi deie banii ca să-mi repar căminul,/Am obținut o poză cu Vladimir Rasputin”.

Publicitate

— Ești dus cu parapanta, Vasile! Mi-am exprimat eu părerea.

— Nu-ti plac versurile mele?

— Ba, câteodată, chiar îmi plac, însă trebuie să-ți folosești talentul pentru o cauză mai bună decât bășcălia dilie.

— Și cam la ce cauză te gândești? M-a iscodit el cu aerul acela rarefiat în care se citeau deopotrivă beția și absolutul, tembelismul absolut.

— Mă întreb dacă ai fi capabil să scrii poezii de dragoste pentru mine…

— Nu-mi stârnești sentimente galeșe.

— Nu poezii dedicate mie, ci poezii de care să mă folosesc spunând că sunt scrise de mine. Mi-aș aroga identitatea unui poet. Aș putea zice, de pildă, că sunt Vasile Stan.

— N-ai tu ștaif de Vasile Stan.

— Iubesc o blondă care nu-mi cedează, nu încă. Susține că vrea romantism și că un bărbat trebuie mai întâi să-și câștige sufle-tul ca să ajungă și-n alte părți.

— Păi… Feblețea ta nu știe cum te cheamă?

— Nu știe. Se pare că biografia mea o lasă rece. Când mă tunde, vorbește numai despre ea și despre visele ei dulcege.

— Te tunde?

— E frizeriță la salonul de înfrumusețare de pe strada mea.

— Auzi, înfrumusețare! Pe tine nu te-ar putea înfrumuseța nici Rodin.

— 0 să mă ajuți?

— Dar mie… Ce mi-ar ieși la afacerea asta?

— Bube dulci. Sau niște coniac Alexandrion, adoratul tău.

Prefer… Niște. După două zile, Vasile m-a sunat și m-a întrebat:

— Cum o cheamă pe tipă? I-am zis:

— Alis.

Peste încă trei zile, mi-a livrat o poezie superbă, din care nu vă redau decât un fragment:

Publicitate

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

Publicitate

Publicitate

Vă așteptăm cu un comentariu

x

Check Also

O cântăreaţă din România a primit propuneri indecente. I-au oferit 150 mii de euro ca să întreţină relaţii intime cu “propriul tată”

Yamira, caci despre ea este vorba, a vorbit despre ceea ce i s-a întâmplat, artista ...