Românca dispărută acum două săptămâni în Spania, găsită într-un parc din Valencia

Publicitate

Claudia Șufăru, tânăra de 29 de ani, din Dorohoi, dispărută pe 19 noiembrie de la locuința din Valencia, a fost găsită.

Publicitate

Claudia a fost recunoscută într-un parc din Valencia de către o persoană care a recunoscut-o din fotografiile date publicității de familia care a căutat-o cu disperare în acest timp, relatează monitorulbt.ro.

În momentul în care a fost găsită, Claudia – care a fost dată dispărută de aproape două săptămâni – părea epuizată fizic şi prezenta semnele unei depresii severe.

Publicitate

Primele informaţii conduc spre ipoteza că a fost vorba de o plecare voluntară, nefiind vorba de răpire sau infracțiune.

Pe data de 19 noiembrie, tânăra a plecat din casa în care locuia cu unul din frații ei, la Real de Montroy, în apropiere de Valencia, și nu s-a mai întors.

Mama ei, Nely Șufăru, care și-a căutat disperată fiica, a spus că fiica ei venise în urmă cu aproape 4 ani în Spania pentru a-și căuta de muncă. Claudia terminase facultatea, și-a luat diploma de inginer chimist, dar în România nu a găsit nimic de muncă, așa că a plecats în Spania, unde lucrau mama și cei doi frați ai săi.

Claudia era de felul ei mai retrasă, dar în ultima vreme părea chiar tristă. ”De două luni și ceva era tristă, mai tristă decât normal”, spunea mama.

Abandonat de un prieten pe munte, un bărbat din Mureş a murit. Ce căutau în pădure

Sfârşit tragic pentru un bărbat de 55 de ani din judeţul Mureş. S-a prăpădit în pădure, după ce a fost abandonat de un amic de-al lui, alături de care a mers la tăiat de brazi.

Trupul bărbatului a fost găsit în Munţii Gurghiului, cu ajutorul unui câine de urmărire al echipei Salvamont Mureş.

Bărbatul de 55 de ani a plecat de acasă, în Munţii Gurghiului, la furat de brazi, împreună cu un amic după ce au băut împreună.

Aceştia au urcat pe munte, dar la un moment dat bărbatului i s-a făcut rău. În loc să îi acorde primul ajutor sau să cheme medicii, amicul a coborât singur si l-a lăsat acolo. Abia după două zile a anunţat autorităţile.

Publicitate

Echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari l-au căutat, iar până la urmă au cerut ajutorul salvamontiştilor.

Vezi VIDEO pe stirileprotv.ro

Publicitate

Publicitate

Vă așteptăm cu un comentariu

x

Check Also

VESTEA TRISTĂ a zilei. Ion ILIESCU, în STARE GRAVĂ! Probleme pentru fostul președinte

Ion Iliescu a renunțat să mai aibă apariții în public în ultima vreme, iar situația ...