Loading...

VIDEO! Româncă bolnavă de cancer în stadiu terminal s-a vindecat în mod miraculos. Tratamentul care i-a salvat viata

Publicitate

În ianuarie 2013, Doina Lehaci s-a internat la Iaşi, pentru 15 şedinţe duble de radioterapie. A stat acolo timp de o lună. După ce s-a întors acasă a început să facă chimioterapie la spitalul Suceava. Șase şedinţe, câte una pe lună. A terminat cura de citostatice în iulie 2013. Tratamentele ar fi trebuit să-i mai restrângă tumorile care nu puteau fi îndepărtate prin operaţie şi au fost greu de suportat, dar ea a rezistat. Pentru stoicismul de care a dat dovadă a fost răsplătită însă cu o sentinţă la moarte. Verdictul medicilor era clar: în următoarele câteva luni îşi va pierde viaţa. Ar fi abandonat lupta cu boala dacă nu ar fi fost copiii ei, care nu s-au putut împăca cu destinul implacabil al mamei lor. Nicoleta şi Florin au refuzat să se resemneze la gândul că moartea este o etapă firească şi inevitabilă şi au căutat şi alte soluţii decât cele oferite de medicina modernă, bazată pe dovezi ştiinţifice. Au început cercetările pe internet în speranţa găsirii unei terapii alternative care ar fi putut să le salveze mama. Au discutat și cu diverse cunoștințe, multe dintre ele cu aceleași probleme de sănătate, și s-au oprit asupra tratamentului cu roci vulcanice, prezentat drept un aliat pentru că „detoxifică organismul”. Era disponibil în ţară şi cum nu mai aveau nimic de pierdut l-au comandat. Nu era vorba de o terapie universal valabilă, care să le garanteze rezultate miraculoase, aşa că au apelat în paralel şi la alte metode mai puţin agreate de medicina alopată. ”Timp de un an am încercat tot ce se zicea că ar face bine. În afară de pastilele cu minerale extrase din pietre am luat apă cu lămâie, apă cu bicarbonat de sodiu, dar şi leacul anticancer al Monicăi Tatoiu, bazat pe lăptişor de matcă, miere de salcâm, propolis şi polen”, mărturiseşte Doina Lehaci.

Publicitate

”Încă nu-mi vine să cred că mai trăiesc şi că nu mai am cancer”, este uluită femeia

În tot acest timp şi-a schimbat dieta, reducând carnea și dulciurile din alimentație și axându-se mai mult pe sucuri de fructe şi legume, în special sfeclă roşie, ţelină, păstârnac, ridiche şi varză. A citit cărţi întregi cu rugăciuni şi a mers în pelerinaj pe la mai multe lăcaşuri de cult din judeţ şi din ţară. Nu ştie ce anume a ajutat-o să se vindece ca prin minune, dar dacă ar fi să-şi dea cu părerea ar spune că în primul rând bunul Dumnezeu. Și apoi celelalte.

Publicitate

”Încă nu-mi vine să cred că mai trăiesc şi că nu mai am cancer”, este uluită femeia.

Doctorul Sorin Hîncu, care i-a văzut atât primele cât şi ultimele analize, este şi mai surprins. Are în faţă un caz inexplicabil, de vindecare miraculoasă de cancer. Este prima minune la care asistă din 1978, de când şi-a făcut debutul în medicină, şi nu ştie colegi de breaslă care să fi întâlnit situaţii asemănătoare în cariera lor. Nu înţelege cum imposibilul a devenit posibil, dar realitatea nesperată îl face să-şi dorească rezultate la fel de bune şi pentru alţi pacienţi. ”Vindecarea de cancer este dictată de patru elemente. Unul este forma de cancer, altul stadiul în care se găseşte boala, celelalte fiind tratamentul şi starea biologică a pacientului, adică vârsta, imunitatea etc.. În general vorbind, un cancer de col uterin în stadiul IV nu mai beneficiază de resurse terapeutice care să asigure vindecarea, singura recomandare fiind tratamentul oncologic paleativ. Un astfel de cancer se vindecă doar în faze incipiente, I, II, când poţi să îndepărtezi chirurgical tumora şi apoi să recurgi la celelalte metode clasice, cum ar fi radioterapia sau chimioterapia”, explică dr. Sorin Hîncu.

Singura problemă de sănătate, nişte calculi biliari de care a scăpat luni, printr-o intervenţie de rutină

Săptămâna trecută a internat-o a doua oară pe Doina Lehaci, tot pentru colecistită acută. Trecuseră doi ani de când o examinase pentru prima dată şi nimic nu l-a pregătit pentru şocul pe care avea să-l suporte: în corpul femeii nu mai exista nici urmă de tumoră şi nici o celulă canceroasă. După ce investigaţiile cele mai performante l-au convins că lucrurile stau întocmai a fost de acord să-i scoată calculii biliari. Luni a operat-o laparoscopic, extrăgându-i pietrele de la fiere, iar în weekend intenţionează să-i semneze externarea. „Intraoperator am găsit un abdomen normal, aşa cum arătau toate analizele pe care i le-am făcut înainte de intervenţie. Nu ştiu cum să interpretez acest rezultat pozitiv. Cu doi ani în urmă investigaţiile arătau o tumoră invazivă în pelvis, care depăşise colul uterin, cuprinzând vaginul şi dând metastaze la nivelul ganglionilor limfatici. Poate există şanse vindecare şi în cazuri extreme şi de aceea ar fi bine ca pacienţii să urmeze tratamentele indicate de medici, dar nu pot exclude nici terapiile naturiste. Este un caz neobişnuit, care va face obiectul unei lucrări ştiinţifice și va fi prezentat la congresele de medicină”, a punctat dr. Sorin Hîncu. Sursa: monitorulsv.ro

Publicitate

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Publicitate

Publicitate

Vă așteptăm cu un comentariu

x

Check Also

Știrea despre Michael Schumacher face ÎNCONJURUL lumii. Un medic rupe tăcerea.

Ştirea care face înconjurul lumii. Un medic a rupt tăcerea și spune ce se întâmplă ...